Una din indeletnicirile mele preferate cand eram copil era sa desenez cu creta pe asfalt. Bine, ca o foloseam si la scrisul pe sifonier, dupa cum am mai spus, insa creta colorata pe asfalt era una dintre pasiunile mele cele mai dragi.
Ma fascina tot ce puteam obtine din folosirea mai multor culori si forme, fie ca era vorba de peisaje sau personaje care prindeau contur. Imi placea si sa compar ce am desenat eu cu ce faceau alti copii, ca sa imi dau seama cine avea mai mult talent. Recunosc faptul ca eu nu prea aveam si nu am avut nici mai tarziu, desi am mai capatat ceva experienta, insa desenatul in sine imi placea foarte mult si ma relaxa.
Singura nemultumire pe care o aveam era ca pe asfalt creta se stergea greu daca vroiam sa modific un desen si ca ramaneam destul de repede fara creta, astfel incat mai mereu nu mai aveam cu ce desena tocmai cand incepea sa imi placa mai mult.
Sotronul... ce amintiri frumoase am cu el ! Cat ne mai chinuiam sa fim cei mai buni, sa sarim noi cat mai mult si cat mai bine in partratelele de pe asfalt ca sa nu ii vina randul altuia si sa fim nevoiti sa ne uitam. Cate certuri nu se iscau pe tema asta ! Cine a sarit mai mult, unde am ramas inainte sa gresim, daca am calcat sau nu pe dunga dintre delimitarea patratelelor...
Ce dor imi este de acele vremuri ! Si nici creta nu am mai folosit de foaaarte mult timp... Poate ar trebui sa fac o vizita pe la librarie...
13 comentarii:
Buna!
Frumose amintiri. Eu, despre creta imi amintesc
ca se purta tenesii chinezesti albi cu talpa
verde. Cand se murdareau ii frecam cu creta si
pareau noi. Sau mancam creta sa facem tempera-
tura, sa chiulim de la ore. O seara frumoasa !
nu desenam pe jos. de fapt, nu desenam pe nicaieri. eram antitalent. eu scriam, ti-am mai zis, cuvinte interzise, din patru litere, sau scriam pe masinile din parcare, spala-ma. cre' ca eram singura din cartier care scria corect chestia asta. nu pentru ca toti ceilalti copii erau analfabeti, dar cei care se pretau la astfel de mesaje... eu ma pretam!
Da, si mie imi placea mult sa scriu cu creta. Abia asteptam sa ies la tabla. Si se organizau la scoala concursuri de desene pe asfalt si erau care mai de care mai colorate. Acum, nu imi mai place sa ies la tabla... dar mai incolo sigur imi va fi si mie dor.
Frumoase amintiri! :)
Ufff amintirele...frumoase amintitri.Si eu desenam pe asfalt,dar parca asa demult a fost
@Father, stiam ca mancatul cretei creaza febra, dar nu am avut niciodata puterea sa incerc. Gandul ca m-as fi simtit rau era mai greu de suportat decat dusul la scoala.
@Diana cu dublu n, nici nu ai idee cat de dor o sa-ti fie ! Despre iesitul la tabla... nu imi placea foarte mult, preferam sa scriu cu creta acasa sau pe unde aveam eu chef. :D
@dr. Lecter, eu nu prea ma apropiam de masinile din cartier ca aveam niste babaciuni care se uitau mai tot timpul pe geam si tipau la noi de cate ori aveau ocazia. Iar cuvantul ala... nu prea il auzisem si imi era asa o rusine cand il auzeam...
@Anca, multumesc ! Mi-e dor de acele vremuri...
@ella, intr-adevar a fost demult, dar unele amintiri raman mereu atat de vii...
Te invit pe 1 iunie, la concursul de desene pe asfalt... an de am imi place sa-mi urmaresc elecvii cum deseneaza pe asfaltul din curtea scolii... am multe poze de la astfel de activitati :)
copii sunt atrasi de culori cand sunt mici,si e foarte usor sa-i indrumi pe drumul asta a artei. Fiecare dintre noi ne nastem talentati,dar numai noi alegem daca vrem sa mergem mai departe, muncind. Spunea cineva: talent e 1% restul de 99% e munca si sudoare,si avea dreptate.
@BlueRiver, multumesc de invitatie. O sa ma gandesc la asta.
@Sido, da, e adevarat ce spui, dar cand esti mic e mult mai colod sa renunti decat sa te chinui sa obtii ceva care te solicita mult si iti ocupa mult timp.
Trimiteţi un comentariu